Translate

Biserica Pestera Sf.Andrei

Dupa vizitarea Cetatii de la Adamclisi, am luat drumul spre comuna Ion Corvin pentru a ajunge la Biserica Pestera Sf.Andrei.Dupa ce iesi din comuna, la vreo 2-3 km, faci stanga spre Manastirea Sf.Andrei (recent construita), exista indicator – sunt una langa alta.

"Dupa unele scrieri istorice si teologice din primele veacuri crestine,
reiese ca Sf. Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea prin anii 60 d.Hr.
Împreuna cu ucenicii lui, el s-a oprit în satul Cuzgun, care astazi
este comuna Ion Corvin. Aici, sfîntul Andrei s-a stabilit într-o grota
din inima muntelui, despre care traditia veche spune ca era un centru
religios al cultului lui Zamolxis si vatra de sihastrie a pustnicilor
daci. În apa celor noua izvoare aflate lînga pestera, el a botezat
primi crestini de pe teritoriul României de astazi. De aceea, el este
numit si Nasul poporului român sau Protectorul românilor."
"In anul 1920, Ion (Jean) Dinu, avocat, avand si studii teologice,
impreuna cu preotul Constantin Lembrau din comuna Adamclisi,
pornesc cu piciorul pe drumuri neumblate, in imensa padure Migilet,
in cautarea celor trei izvoare in apropierea carora se stia din stramosi
ca exista o pestera in care ar fi trait unul din apostolii lui Iisus.
Dupa studii amanuntite, descopera Grota Sfantului Andrei.

Cu ajutorul satenilor si primarului din comuna Ion Corvin, se curata grota pana la stanca,
se ridica din stanca hornul, dandu-i-se forma de turla, si se construieste o fatada pe cat de simpla,
pe atat de semnificativa. Se ridica o cruce care se boteaza in memoria marelui nostru poet Mihai Eminescu."

Crucea o puteti vedea inainte de a ajunge la manastire, pe partea dreapta-Izvorul Mihai Eminescu.
Ne-am intors pe ruta Alimani, Vlahii, Rasova, Cernavoda. Un drum deosebit de frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu