Translate

CETATEA NEAMT

Dupa ce ne-am cazat, am dat o fuga pana sus la cetate. Din pacate era in renovare si tocmai inchidea. Am avut noroc ca portarul ne-a dat drumul sa facem o vizita rapida.
Cetatea Neamţ (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamţului), este o cetate medievală din Moldova, aflată lângă oraşul Târgu Neamţ.



Ridicată în timpul lui Petru I al Moldovei, cetatea cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ştefan cel Mare, care o include în sistemul defensiv de cetăţi ce aveau ca rol apărarea Moldovei.

Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetăţii Neamţ este în anul 1691 când a rezistat în faţa atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan Sobieski.


Bătălia dintre români şi polonezi a fost descrisă în nuvela „Sobieski şi românii” scrisă de Costache Negruzzi.

A fost ulterior abandonată, datorită presiunilor otomanilor.






















CASA MEMORIALA ION CREANGA

Am plecat de la Manastirea Rasca inapoi spre drumul national Falticeni-Targu Neamt si am facut dreapta spre Targu-Neamt. Dupa vreo 23 km am ajuns in Targu-Neamt.
Ne-am indreptat spre Humulesti, situat chiar la iesirea din Targu-Neamt spre Piatra-Neamt.

"
Sunt nascut la 1 martie 1837 în satul Humulesti, judetul Neamtului, Plasa de Sus, din parinti români: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului..."

Data înscrisa de mâna lui Creanga în Fragment de biografie si acceptata de multi istorici literari e contestata de alti cercetatori, care afirma ca povestitorul s-a nascut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic: o condica (mitrica) de nou-nascuti din Humulesti, descoperita si publicata de arhivistul iesean Gh. Ungureanu.


In casuta taraneasca din Humulesti, de unde se vad ruinele Cetatii Neamt, în familia lui Stefan si a Smarandei se nasc 8 copii: ION, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile si Petre. Ultimii trei baieti pier de copii. Ecaterina moare în1893, iar Zahei, Maria si Ileana traiesc pâna în 1919.


Casa a fost construita in anul 1830, de bunicul dinspre tata al povestitorului.

In 1835 ii revine fiului sau, Stefan, la casatoria cu Smaranda Creanga, mama scriitorului.In anul 1937, prin grija istoricului Nicolae Iorga, constructia a fost restaurata.

Programul de vizitare: zilnic: 9-17 (octombrie - martie); 10-18 (aprilie - septembrie). Luni: închis.


"Bărbat chipeş, bălan, aproape roşcovan, la faţă şi la păr, cu glas limpede şi puternic, ochii verzui, pătrunzători, vorbind blând şi familiar cu oricine-i făcea cunoştinţă, Creangă devenea din primul moment simpatic tuturor celor cu care sfătuia ceva."

Mama Smaranda doreste sa-l faca preot, fiind înscris la "fabrica de popi": Scoala catihetica din Falticeni, condusa de N. Conta (unchiul filozofului Vasile Conta). Aici nu mai este Nica a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creanga, nume pastrat toata viata.


In 1859 se casatoreste cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la biserica 40 de Sfinti-Iasi. La 26 dec. 1859 e hirotonisit diacon la biserica "Sfânta Treime".


Timp de 12 ani e slujitor al altarului (dascal, diacon, la diferite biserici din Iasi). La 10 oct. 1872 este exclus definitiv din cler. Îl parasise nevasta (un diacon n-avea voie sa divorteze), trasese cu pusca în ciorile care murdareau biserica Golia (locuia ca diacon în casa aflata si azi în curtea Goliei) si se tunsese ca un civil. Abia în 1993, dupa 122 de ani, s-a luat post-mortem o hotarâre reparatorie: Creanga a fost reprimit în rândul clerului, ca diacon.


Timp de 25 de ani, Creanga slujeste scoala, fiind un excelent pedagog, chiar daca fusese destituit din învatamânt între 1872-1874. E autorul unui numar de 4 manuale scolare, scoase în colaborare cu alti institutori.


1873 - Dupa un proces lung, tribunalul da o decizie de divort si Creanga are câstig de cauza, în procesul cu Ileana, primind copilul în îngrijire. Constantin avea 12 ani si tatal sau grijuliu cauta o casuta potrivita. O gaseste în mahalaua Ticau si se muta în bojdeuca (asa îi spunea povestitorul) de valatuci, acoperita cu dranita. Ca gospodina, o aduce pe Tinca Vartic, o fata-tiitoare, cu care va trai toata viata, fara sa se casatoreasca legitim.


Anul 1875 este un moment decisiv în viata humulesteanului stabilit în Ticau: îl cunoaste pe Mihail Eminescu, pe atunci revizor scolar la Iasi si Vaslui. Poetul descopera, la o consfatuire a învatatorilor ori la vreun han iesean, harul nemaipomenit de povestitor al lui Creanga. Devin prieteni pentru totdeauna si petrec la vestita crâsma cu hrube Bolta Rece ori la alte hanuri iesene. E cea mai frumoasa amicitie din istoria literaturii române. Eminescu îl determina sa scrie si-l introduce în cenaclul Junimii.


Acum e timpul capodoperelor povestitorului; acum e si timpul capodoperelor scrise de Eminescu. Destinul vrajit a facut ca în 1883 amândoi sa se îmbolnaveasca si sa nu mai scrie nimic important, dupa acest an.


Exact în aceeasi perioada cu Eminescu, marele nostru povestitor este bolnav si scrie sporadic. Crizele de epilepsie îi aduc o suferinta de sase ani. Când afla, din presa, ca Eminescu e bolnav, îl apuca disperarea. Cade chiar în clasa, înaintea scolarilor, stând mult timp prin concedii medicale. Pentru tratament se duce la Slanic Moldova.

15 iunie 1889 - Creanga afla, tot din ziare, ca la ospiciul dr. Sutu din Capitala s-a stins "fratele Mihai". Plânge ca un copil si murmura tremurând de suspine: Badie Mihai!

Dupa câteva saptamâni, afla ca - la începutul lui august - sarmana Veronica Micle, cea care venea uneori la bojdeuca, s-a otravit cu arsenic la manastirea Varatec.

31 decembrie 1889 - Copiii pornesc prin Iasi cu uratul. Înveselit, Creanga coboara din Ticau, spre centru. Intra la o franzelarie de pe Strada Lapusneanu, mâncând pofticios gogosi cu dulceata. Împreuna cu prof. Draghici, urca pe Ulita de Sus. Dupa ce beau câte un coniac, amicul îl conduce pâna aproape de bojdeuca. Îsi ureaza "La multi ani". Primeste colindatorii, amintindu-si cum umbla la urat prin Humulestii natali.

În noaptea bucuriilor, el îsi da duhul. Aflând vestea, prietenii l-au pus în sicriu. Când sa-l scoata, parca bojdeuca nu-l lasa sa plece la cimitir. Cosciugul - prea mare; usile - prea strâmte. Cum sa iasa? Amicii strica zidul de lut, dintre ferestruicile odaii de curat. Prin spartura este scos sicriu si dus la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890.

Sursa: http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_creanga.html

Ne-am intors in Targu-Neamt si ne-am cazat intr-un motel chiar la poalele cetatii Neamt.

Manastirea Rasca

Am facut drumul inapoi de la Manastirea Slatina pana la Cornu Luncii si de aici am facut dreapta spre Falticeni. Am incercat sa evitam drumurile rupte. De la Falticeni am facut dreapta spre Targu Neamt. Dupa vreo 12 km am facut dreapta spre Rasca. De aici am mai facut vreo 10 km.
Biserica mănăstirii este una dintre bisericile medievale din nordul Moldovei pictate în exterior, fiind singura pictată în stil bizantin.
Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541, domnitorul Petru Rareş a hotarat sa se construiasca pe un deal aflat dincolo de raul Rasca o alta manastire, unde să mute intreaga obste de la Bogdanesti.
Cand turcii şi tătarii au invadat Moldova, la apropierea lor de Manastirea Rasca, calugarii au coborat clopotele din turn si le-au aruncat in iazul din fata manastirii, ca nu cumva sa le ia paganii pentru a face gloante din ele. Apoi au fugit prin păduri pentru a se adăposti. Manastirea a fost pradata de tatari, ea ramanand in ruina timp de aproape 40 ani.
Intre anii 1611-1617, marele vornic al Tarii de Jos, Costea Bacioc, sotia sa, Candachia si fiica lor, Tudosca, a pus la dispoziţie averea sa pentru refacerea complexului manastiresc. Cu aceasta ocazie au fost efectuate si lucrari de extindere, schimbandu-se radical infatisarea biserici lui Petru Rares, devenind una dintre cele mai reprezentative asezari monahale din trecutul Moldovei.

Am plecat spre Targu-Neamt.

Manastirea Slatina

De la Manastirea Humorului am pornit din nou spre Gura Humorului. Aici am luat-o pe drumul spre Falticeni, dar pe cel care trece prin Cornu Luncii (cam 25 km). La Cornu Luncii am facut dreapta spre Slatina (15 km). Am trecut de Slatina si dupa inca vreo 3 km am ajuns la Manastire Slatina.
Manastirea Slatina a fost infiintata in 1552 de Alexandru Lapusneanu. Mort prin otravire se afla inmormantat aici, alaturi de sotia sa Ruxandra si cei 6 fii ai sai.
Din 1881-1932 a functionat aici un spital. In vremea marelui razboi condus de regele Ferdinand, calugarii tineri au mers pe front ca infirmieri, iar calugarii batrani au ingrijit, aici, ranitii adusi de pe campul de lupta. In aceasta perioada biiserica si intreaga asezare manastireasca au fost ruinate.
In 1932, in timpul domniei regelui Carol al II, din fondurile exproprierii mosiilor ce le-a avut manastirea in Basarabia,a inceput renovarea ei.
Si din nou la drum spre Manastirea Risca.